Crochete de Cartofi cu Cascaval, Mozzarella si Parmezan
de Feli Chic'Cuisine
Cu cele trei tipuri de branza - parmezan, mozzarella si cascaval - crochetele de cartofi au un interior moale și irezistibil, în care simți cum brânza se topește practic în gură, în timp ce stratul crocant de parmezan oferă un contrast perfect al texturii.
Prepararea acestor crochete este foarte simplă! Tot ce trebuie să faci este să fierbi cativa cartofi in coaja, sa formezi un piureu din ei, apoi sa amesteci piureul de cartofi cu cele trei tipuri de brânză, ouă si o mana de patranjel tocat marunt.
Li se da o forma rotunda, plata, ca la chiftele, apoi se trec printr-un strat generos de ou bătut și parmezan înainte de a fi prăjite în uleiul încins.
O reteta perfecta pentru a folosi resturile de branzeturi pe care le aveti in frigider sau chiar si piureul ramas nemancat, servit la o masa anterioara, iar in loc sa fie aruncat va fi numai bun pentru a prepara o alta reteta delicioasa.
Reteta Video
Alegerea cartofilor perfecti pentru piureu
Pentru un piureu pufos si aerat, cartofii cu conținut ridicat de amidon sunt cei mai buni, deoarece acestia produc o textură mai fină și mai cremoasă.
Cartofii albi sau cei cu coaja ruginie sunt alegeri excelente pentru a prepara piureul, deoarece au o concentrație mai mare de amidon. In plus, au o textură moale și un gust bogat, perfect pentru piureu pufos.
Acestia sunt cartofi usori, capabili sa absoarba o cantitate impresionanta de lichid. Savoarea delicată și textura pufoasă a acestor cartofi fierti se potrivesc bine cu o varietate de brânzeturi, cu unt, lapte sau smântână avand capacitatea de a le absoarbe mai usor si sa rezulte un piureu pufos.
Sfaturi pentru fierberea cartofilor
Se recomandă fierberea cartofilor in coaja. In felul acesta cartofii isi păstrează nutrienții în timpul procesului de fierbere, adaugand aromă și textură. Pentru o fierbere uniforma, este important să puneți cartofii la fiert odata cu apa, asigurandu-va că apa acoperă complet cartofii.
Daca apa scade prea mult in timpul fierberii, adaugati apa, încât cartofii sa fie tot timpul acoperiți cu apa. Pentru a verifica dacă sunt fierți, folisiti o furculita cu care ii patrunde-ti. Dacă furculita pătrunde ușor cartoful, atunci sunt gata.
Cartofii absorb multă aromă, așa că sărați apa înainte sa puneti cartofii la fiert, pentru un gust mai bun.
Simplu de preparat
1. Se fierb cartofii (cu coajă) in apa cu sare, până cand o furculita patrunde usor in ei. Se curata de coaja cat sunt inca fierbinti.
2. Se paseaza. Se adauga ouale, parmezanul, mozzarella rasa si cascavalul ras, patrunjelul tocat marunt, sare si piper.
3. Se formeza crochete, se trec prin ou batut, se scurg si apoi se dau prin pesmet. Se prajesc in uleiul incins.
Îmi plac la nebunie aceste crochete de cartofi cu cele trei soiuri delicioase de brânză - parmezan, mozzarella și cheddar. Pe lângă faptul că sunt ușor de făcut, crochetele au un interior irezistibil de moale, care practic se topește în gură, în timp ce stratul exterior crocant oferă contrastul perfect al texturii.
Reteta Crochete de Cartofi cu Cascaval, Mozzarella si Parmezan
Crochetele de cartofi au un interior moale și irezistibil, în care simți cum brânza se topește practic în gură.
Timp prep.: 45 min. Timp coacere: 25 min
Timp total: 1 h 5 min. Portii: 12
Ingrediente
6 cartofi medii albi
2 oua
30-50 g Parmesan ras
50 g mozzarella, rasa
50 g cascaval, ras
patrunjel, maruntit
sare si piper, pentru gust
Pentru prajit
pesmet, cat este nevoie
2 oua, batute usor
ulei de floarea soarelui, pentru prajit
Mod de preparare
1. Spala cartofii sub jet de apă. Într-o oală mare, adauga cartofii cu coajă, adauga apa cat sa treaca cu un deget peste ei si sarea. Se fierb la foc mediu până cand o furculita patrunde usor in ei - aproximativ 35-40 de minute. 2. Se scurg cartofii de apa si se curata de coaja cat sunt inca fierbinti. Într-un castron mare, sau un bol, cu ajutorul unui pasoar de legume se presează bine, transformandu-i intr-un piureu.
3. Se adauga ouale, parmezanul, mozzarella rasa si cascavalul ras, patrunjelul tocat marunt, sare si piper, dupa gust. Se amestecă totul până se omogenizeaza.
4. Se ia o porție de amestec, de aproximativ 35 g și se formeaza crochetele în formă rotundă sau ca niste chiftele plate. Se aseaza pe o foaie de copt.
5. Pregăteste două castroane medii. In primul castron adauga ouale, presara cu sare si bate-le usor cu o furculita. În al doilea castron pune pesmet.
6. Se trece fiecare crochete prin ou, se scurge bine, apoi se da prin pesmet pentru a se acoperi complet. Se aseaza pe o hartie de copt.
7. Într-o tigaie sau cratita mare, se incinge uleiul la foc mediu. Se adauga cateva crochete, atat cat cuprinde vasul de prajit si se prajesc in uleiul incins pe fiecare parte, pana devin rumene-aurii, aproximativ 2 minute pe fiecare parte.
8. Se scot si se pun pe hartie absorbanta, sa absoarba excesul de grasime. Se servesc calde ca aperitiv, cu salata sau sosuri.
Nota: Pentru a mentine crochetele calde pana se prajesc toate, se pot pastra in cuptorul cald.
Sa aveti pofta!
Dacă vrei neapărat să-ți faci un prieten, mergi acasă la cineva și mănâncă cu el... Oamenii care îți dau mâncarea îți dau inima lor. - Cesar Chavez
*Toate fotografiile de pe Feli Chic'Cuisine, semnate Feli Chic'Cuisine, sunt protejate prin drepturi de autor.
Comments