Mini Briose cu Somon Afumat si Crema de Branza
de Feli Chic'Cuisine
Aperitivele mini briose cu somon afumat sunt usoare, pufoase cu un gust delicat de somon afumat, completate de gustul usor-dulce si cremos al cremei de branza. O rețetă simpla, dar care asigură că fiecare mușcătură este plină de arome. Ierburile aromatice sunt un decor excelent pentru aceste mini briose, care aduc, insa, si un adaos de aroma, cum ar fi: rozmarin, cimbru sau arpagic, dar este de preferat mararul proaspat.
Aceste aperitive cu somon afumat, sunt o inspiratie delicioasă, pentru masa de Revelion, dar si pentru orice alta sarbatoare, intalnire cu familia sau cu prietenii. Pot fi preparate cu o zi înainte și completate cu cremă de brânză, chiar înainte de sosirea oaspeților. Un deliciu care, va vor incanta oaspetii.
Portii: 14-18
Timp de preparare: 15 min
Timp de coacere: 15 min
Timp Total: 30 min
Ingrediente
Pentru briose
90 g somon afumat
1 ou
25 g unt, topit
75 g faina
120 g iaurt natural
1/2 lingurita praf de copt
zeama de lămâie
un praf de sare si piper
Pentru crema de branza
100 g crema de branza
arpagic, tocat marunt
wasabi, după gust (optional)
Pentru a decora
ierburi aromatice: fire de marar, fire de arpagic....
coaja rasa de lamaie
Mod de preparare
1. Preîncălziți cuptorul la 180°C (350°F). Tapetați o tavă de brioșe cu hârtie pentru briose. Se lasa deoparte. 2. Tăiați somonul afumat în bucăți mici. Intr-o craticioara mica, la foc mic, topiți untul. 3. Într-un castron mare, combinați făina, oul, iaurtul, praful de copt, untul topit, sarea și piperul. Adăugați somonul afumat și un strop de zeama de lămâie. Amestecați pana se omogenizează totul. 4. Folosind o lingura, turnati din compoziția formată în cupele pentru brioșe, incat sa fie pline aproximativ două treimi. Coaceți timp de 15-20 de minute, în funcție de cuptor și de dimensiunea brioșelor. Nu le coaceti prea mult! În caz contrar, briosele nu vor mai fi pufoase.
Prepararea cremei de branza
5. Combinati crema de branza cu wasabi sau arpagicul tocat marunt, amestecand bine pana devine cremoasa. Ornati fiecare brioșă cu aceasta crema de branza, folosind un 'poches à douille' (punga de patiserie) echipat cu un douille pentru decorat sau simplu, folosiți o lingurița. La final decorați cu mărar, coaja rasa de lămâie sau alte ierburi aromatice, după cum doriți.
Sa aveti pofta!
“Sfarsitul unui an nu aduce nicio incheiere si nici un inceput, ci o continuare, cu toata intelepciunea pe care ne-a inoculat-o experienta."― Hal Borland
*Toate fotografiile de pe Feli Chic'Cuisine, semnate Feli Chic'Cuisine, sunt protejate prin drepturi de autor.
Komentar